stâng iubita, nici nu-i zări pe ceilalţi, formând perechi şi dansând împreună cu ei; nu avea ochi decât pentru Lia. Iar ea simţea cum se pierde complet în privirea lui adâncă şi misteioasă, dansând alături de el, pe ritmul lent al melodiei... La sfârşitul melodiei, buzele lui se uniră cu ale ei, într-un sărut lung, tare plăcut; Don Juan... Ca de obicei, la fel de priceput; nu se dezminţea. Ar fi fost imposibil să-şi facă "faima" de râs... Ea nu-şi găsea cuvintele pe care să i le adreseze, doar îl cuprinse în limpezimea privirii ei albastre; nici nu era nevoie de cuvinte, vorbeau destul în locul ei ochii, trupul, gesturile ei, totul...
Petronius Arbiter
La NASA lucrează numai specialişti de elită, unul ocupându-se la lansări de numărătoarea inversă.
Marius Zaharia
Visarea Vârfului cu Dor; trăirea unui Dormărunt. Iată două superbe mituri de melancolie românească.
Constantin Ardeleanu
Oricât ar fi de vesel un apus, el se desfăşoară în decor melancolic.
David Boia
Sunt în criză, şi nu am timp decât pentru dragoste, însă timpul meu este terestru, şi nu coincide cu timpul din cer, aşa că prefer să cad în cer în căutarea dragostei. Chiar dacă în cer, între timp, e o furtună.
Doina-Maria Constantin
Când nu voi mai simţi nevoia să mă sui în copaci, voi înţelege c-am îmbătrânit...
Petru Ioan Gârda
La aderare, voiaţi să intraţi ca Polonia în primul val? Deja au dat peste ea inundaţiile...
Constantin Ardeleanu
Românul este singura piatră de râu din care plouă limba ce ţine la brâu...
Alin Ghiorghieş
Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.
Adriana Cristea