ca individ, mai neputincios. Niciodată el nu a fost mai savant şi niciodată nu a avut impresia că înţelege atât de prost ceea ce se petrece în lumea sa. Niciodată nu s-a apropiat cu mai multă fervoare de ţelurile progresului său, niciodată barbaria lui nu i s-a arătat mai bine înarmată pentru a distruge aceste ţeluri.
Costel Avrămescu
Mângâie oridecâteori ai ocazia. Mângâie prin sentimente, mângâie prin gânduri, mângâie prin privire, mângâie prin cuvinte, mângâie prin atingere. Mângâie vieţile tuturor oamenilor care pătrund în realitatea ta. Poţi provoca oricând o bucurie doar printr-o mângâiere de Suflet.
Silviu Someşanu
Cât de bine e să te simţi vinovat, să fii umilit, să ştii asta şi să nu te amărăşti. E cu putinţă. Şi cât e de necesar. Cât de rău e să crezi că ai dreptate, că eşti mai presus de alţii şi să te bucuri! E foarte rău, iar eu trec prin asta. E păgubitor pentru adevărata viaţă.
Traian Abruda
În ziua în care am descoperit că tot ceea ce îmi plăcea cu adevărat era să povestesc istorii, mi-am propus să fac tot ce-mi stă în putinţă spre a-mi împlini această dorinţă. Mi-am spus: aceasta este vocaţia mea. Nimeni şi nimic nu mă poate face să mă consacru unei alte activităţi.
Daniel Vişan-Dimitriu
Unii oameni sunt aşa de mici, că îţi vine să-i dai cu muştar.
Mihai Petcu
Oricât de frumos se minte tot e un lucru urât.
David Boia
Dezamăgirea este un fel de faliment; falimentul sufletului care a cheltuit prea multă speranţă şi prea multe aşteptări.
Costel Avrămescu
Tu poţi alege. Fiecare respiraţie a ta e o alegere. Fiecare minut e o alegere. A fi sau a nu fi.
Chuck Palahniuk
Minciuna: personalitatea mincinosului.
Cornel Stelian Popa