Treceți la conținutul principal

Se aşezară liniştiţi şi priviră de jur-împrejur, atât cât puteau cuprinde cu ochii.

Cupola oraşului artificial nu putea fi încă observată din locul în care se aflau ei, dar se vedeau vârfurile altor munţi, unii mai înalţi, alţii mai joşi. Stăteau, fără a se teme că ar putea fi atacaţi de cine ştie ce animale, pentru că nu erau acolo nici urşi, nici lupi, nici râşi, şerpi, vulturi, nici măcar căprioare, iepuraşi sau alte vieţuitoare, fie ele naturale, ori artificiale. De fapt, nu era nimic, nici măcar plante, fie ele artificiale; era pustiu... Doar roci, stânci, pietre, nisip; nimic altceva. Nici urmă de pomi, iarbă, flori sau altceva asemănător. Senzaţia de pustietate era la fel de apăsătoare ca şi pe suprafaţa acestei imense planete.
Angelica Ioanovici

Curcubeu, arcul de triumf al luminii.
David Boia

Punerea în drepturi a fulgerului: De ce se spune "Tună şi fulgeră", când de fapt fulgerul este primul? Sună mai bine: "E o vreme nebună; fulgeră şi tună."
George Ceauşu

Eminescu reprezintă expresia maturizării estetice a romantismului literar.
Ştefan Radu Muşat

Nu există dramă pământeană mai mare decât a conjuga verbul "a avea" la viitor şi "a fi" la trecut.
Constantin Ardeleanu

Îmi este indiferent, de aceea nu-l pot suferi.
Constantin Ardeleanu

Minciuna poate înflori frumos, dar nu îndeajuns să capete farmec vreodată.
Magdalena Dorina Suciu

Lui Gheorghe, sapa şi lopata i-au dat, mereu, de furcă!
Janet Nică

Şi-a stricat vederea, deoarece şi-a obişnuit ochii cu idei fixe şi distanţe fixe.
Ştefan Mîrzac

Ţelul meu este să-l depăşesc pe al tău...
Dathan Ritzenhein

Gemeoss

Ideea că ne plac oamenii este o iluzie pe care trebuie să o

păstrăm în noi dacă vrem să trăim în societate. Dar eu am expulzat-o demult, cel puţin cât trăiesc aici. Tu vrei să fii iubit? Eu mă mulţumesc pur şi simplu să "fiu", să exist. Poate că într-o zi ai să-nţelegi şi tu ce înseamnă asta. Şi ai să zâmbeşti. Un zâmbet aprobator, un zâmbet sarcastic. John Fowles Voi, oamenii, într-o zi veţi învinge moartea, dar viaţa n-o veţi învinge niciodată. Valentin Mirea Cum a ajuns un oarecare Prometeu la dumnezeescul foc? Cu ce drept l-a luat? Karel Capek Întâlnirile e indispensabilă când vrei să ai nici un rezultat. Mahatma Gandhi Astăzi copilul te vinde într-o lingură de apă. Mihai Condali Trăgând prea mult, rupi funia. Valeriu Barbu Hainele te fac domn, sufletul te face om. Betty Marcovici

Visul continuă emoţiile şi interesele vieţii treze: aceasta este ceea ce ne-a arătat, într-o manieră

generală, descoperirea gândurilor latente ale viselor... Dar noi am văzut, de asemenea, valoarea opiniei opuse: visul spicuieşte resturile indiferente ale zilei şi nu preia din marile interese ale vieţii treze, atunci când activitatea de veghe le-a neglijat. Acest lucru ne pare caracteristic pentru conţinutul visului care exprimă gândirea de vis într-o manieră deformată. Yrjo Engestrom Capacitatea de a rămâne liniştit în braţele lui Dumnezeu este măsura dragostei faţă de Dumnezeu. Richard Wurmbrand Adevăratul actor nu va aluneca la suprafaţa personajelor pe care le joacă, nici nu le va impune manierismul său personal, neschimbat. Michael Chekhov Totul este în regulă când te părăseşti pe tine însuţi, cu condiţia să te aduci singur înapoi. Mick Jagger Când începi o pictură, aceasta este oarecum în afara ta. La sfârşit, pari să te mişti spre interiorul picturii. Fernando Botero Eu am nepoţi, nu e nevoie să plimb câinii... Dorel Schor Falsa pudoare este o mireasmă care as...

Nu există decât o modalitate de a atinge fericirea şi pacea lăuntrică: de

dimineaţă, când te trezeşti, tot timpul zilei şi până seara, când adormi, orientează-ţi toate gândurile, puneţi toate speranţele în Dumnezeu şi nici un lucru exterior să nu te mai tulbure. Epictet Cei de dinaintea mea şi-au purtat mireasma de vis în realitate, de aceea au biruit în singurătate. Eu sunt goală în faţa lumii, potenţial avortat de teama singurătăţii. Valentina Ioana Pîrlog Unele văduve slăbesc până încap din nou în rochia de mireasă. N. Petrescu-Redi După o nenorocire, amintirea ei este încă una. Publilius Syrus Toţi cei care spun că au treabă n-au treabă. Dorel Schor

Nu mă sili să te părăsesc şi să mă duc de la tine;

căci unde te vei duce tu, acolo voi merge şi eu şi unde vei trăi tu, voi trăi şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri şi eu şi voi fi îngropată acolo. Orice-mi va face Domnul, numai moartea mă va despărţi de tine! Ilena Nana Filip Cu privirea galeşă, răsturnată în pat, îi şopti musafirului: mai pofteşte la mine! Constantin Ardeleanu Un cuvânt pornit din inimă ţine cald trei ierni. Alexandru Mărchidan Nimeni nu vorbeşte de noi în prezenţa noastră, aşa cum vorbeşte în absenţă. Liviu-Ioan Mureşan Şi până la sfârşitul veacului nu va lipsi prooroc Domnului Dumnezeu; aşijderea nici satanei slujitor. Sfântul Matei Dacă oamenii vor să mă întorc înapoi, mă voi întoarce înapoi. Românii au suferit destul şi au dreptul de a fi consultaţi în ceea ce le priveşte viitorul. Ion Pârâianu Puterile s-au separat în stat. În vacarmul creat, nu se mai aud. Valeriu Butulescu Banii se pot metamorfoza în multiple lucruri, dar ni...

Am dat examenul de admitere la institut, secţia de cinematografie, în 1952. Poeziile

le-am spus fără să fiu emoţionat. Am fost admis. În prima zi de facultate mi s-au restituit însă actele – ele avuseseră mai puţin noroc decât mine, nu fuseseră admise. Marian Popescu În lupta sălbatică pentru existenţă, noi dorim să avem ceva ce durează aşa că ne umplem minţile cu gunoaie şi fapte în speranţa stupidă că ne putem păstra locul. Oscar Wilde O rochie este ca un gard din sârmă ghimpată... Protejează interiorul, fără a restricţiona priveliştea. Sophia Loren Nu toată lumea ajunge vedetă. Statutul de vedetă, nu uitaţi, vine şi din acel ceva unic pe care îl are artistul debutant. Casa de discuri nu poate muta munţii din loc - dar asta nu înseamnă că nu încearcă. Girel Barbu O idee fixă triumfă întotdeauna. Mircea Eliade

Acceptarea de sine înseamnă că vine o clipă când te îmbrăţişezi pe tine, fizic, mental,

emoţional, spiritual şi îţi spui "Bravo, băi!" Bravo pentru că te lupţi, bravo pentru că încerci, bravo pentru că nu abandonezi lupta. Bravo pentru că speri, te ridici după ce cazi, te încurajezi şi o iei de la capăt din nou şi din nou. Oricine eşti şi oriunde ai fi, meriţi un bravo. Nu eşti mai prejos cu nimic faţă de niciun alt om de pe Pământul ăsta. Poate ţi se pare că ai o viaţă foarte diferită, dar asta doar pentru că lecţiile tale de viaţă sunt diferite. Gheorghe din Moldova În aceste vremuri, oamenii Domnului vor deveni profeţi şi vor avea puterea de a-i face şi pe alţii profeţi. William Blake Atunci când m-am dus la conferinţa de presă dinaintea meciului, în mintea mea jocul deja începuse. Jose Mourinho Prefer de departe cele mai aprigi critici ale unui om inteligent decât aprobarea nechibzuită a maselor. Johannes Kepler Tenacitatea îţi dă forţa să continui chiar şi atunci când îţi lipsesc curajul şi optimismul. Denis Whitley Răspunsul la violenţă este...

Ştii unde sunt bucuriile vieţii? În faptul că azi poţi vedea cerul. Că

te poţi ridica din pat şi că te poţi gândi la viitor. Că eşti liber şi poţi alege cum să îţi trăieşti viaţa. Că te poţi bucura de trăiri, de arome, de tot ceea ce vezi. Că ai un loc care se numeşte "acasă". Că ai pe cine suna şi că acel om se va bucura că te aude. Că poţi spera şi că îţi poţi construi visuri după bunul plac. Că ai în fiecare zi şansa să o iei de la capăt, să te redescoperi, să devii cine îţi doreşti să fii. Că viaţa îţi oferă în fiecare zi o lecţie şi ocazii să înveţi ceva nou şi să construieşti oameni noi. Că ai un suflet viu, dependent de iubire. Zâmbeşte şi bucură-te de viaţa ta! Adi Conţu Sunt foarte optimistă - ştiu că se apropie sfârşitul! Lydia Lunch Undeva în stânga şoselei, nobil şi fermecător, găzduind o cascadă argintie între malurile de smarald, un parc-rezervaţie naturală aluneca din paginile unor poveşti de vis, spre sufletul nostru. Împodobită cu vreascuri de chihlimbar şi globuri de jad, această pagină de poveste a rămas în ochii gândulu...

Nu ţintiţi spre succes, căci cu cât mai mult îl doriţi şi cu cât faceţi

din el un scop, cu atât mai mult îl veţi rata. Căci succesul, asemenea fericirii, nu poate fi urmărit; el trebuie să urmeze, şi chiar numai aşa se şi întâmplă, ca un efect secundar neintenţionat, din acea dedicare a omului faţă de o cauză mai mare decât el însuşi, sau ca un produs secundar al dăruirii de sine către o altă persoană. Fericirea trebuie să vină de la sine - şi faptul acesta este valabil şi pentru succes: trebuie să îl laşi să se producă tocmai nepurtându-i de grijă. (Vreau să ascultaţi ce anume vă porunceşte conştiinţa să faceţi şi să duceţi la bun sfârşit lucrul acela, pe cât de bine vă stă în putinţă. Atunci veţi apuca ziua când veţi vedea că, pe termen lung - repet: pe termen lung! -, succesul vă va urma tocmai pentru că aţi uitat să vă gândiţi la el." Viktor Frankl Numai cine iartă i se iartă. Girel Barbu Inteligenţa nu se plăteşte, dar prostia se plăteşte. Victor Hugo În primul rând, pupincurismul contravine oricăror norme ecologice. Victor Martin În ...

Lubin a fost întotdeauna cu un pas înaintea vremurilor, încă din momentul înfiinţării

sale în anul 1798. Am fost prima casă de parfumuri care a produs la scară industrială, prima care a importat plante exotice şi care a extras aromele din acest plante. Cred în continuare că inovaţia poate veni din natură. Există plante care nu au fost descoperite încă, noi proceduri de extracţie ne pot ajuta să lărgim spectrul de arome disponibile. În acelaşi timp, prin inovaţie reuşim să compensăm pierderea de ingrediente naturale sau sintetice, pe care Comisia Europeană a decis să le interzică. Ca atare, inovaţia contribuie la menţinerea în viaţă a unor parfumuri create cu câteva zeci de ani în urmă, prin înlocuirea unui ingredient cu un altul. Gilles Thevenin Şi fiindcă românul zice că nu e nicăieri mai bine ca în satul lui, Păcală se întoarse şi el în satul lui şi începu cum încep toţi oamenii care n-au nimic, adică făcu ce făcu de-şi agonisi o viţeluşă şi o trimise la păşune în izlazul satului. Petru Ioan Gârda Se pare că şi foamea-i o bombă cu ceas. David Boia Umeraş. Atâ...

Viaţa te testează grav, des, fără milă şi fără nici un sentiment de compasiune. Dacă

se poate să renunţi şi să crapi, nu faci decât să te încadrezi în firescul mamei natură. Cei care reuşesc în viaţă nu sunt firescul, ci sunt excepţia. În natură avem dovada că perseverenţa bate totul, inclusiv testul timpului. Apa, în timp, erodează cele mai dure materiale solide şi îşi croieşte drum. Oamenii care nu reuşesc, renunţă. Există aspecte ale vieţii în care ar fi o prostie să perseverezi şi ţine de discernământ şi de alegere personală când perseverezi şi când nu. Cred că nimeni nu e în măsură să îţi poată spună când să te opreşti, decât inima ta. Dacă perseverezi o viaţă întreagă într-un lucru, doar tu poţi spune dacă a meritat sau nu. De aceea, e important să îţi alegi bătăliile punând întrebarea: "Îmi place să mă lupt şi să perseverez indiferent de rezultate?" Când găseşti acel obiectiv, vis şi domeniu în care poţi face asta, nu te opri până când cedează viaţa sau ţi se termină ţie timpul pe Pământ. Aşa fac oamenii care reuşesc. Restul nu lasă nici o urmă şi trec...