în flăcări ne-am născut, şi într-o masă îngheţată o să ne transformăm. Legea naturii este nemiloasă, şi suntem în mod irezistibil atraşi de destinul nostru. Lordul Kelvin ne dă o şansă redusă de viaţă: circa 6 milioane de ani, după care lumina Soarelui se va stinge, iar Pământul nostru va deveni un deşert de gheaţă, căzând în noaptea eternă. Totuşi, va rămâne o strălucitoare scânteie de viaţă, existând şansa să reaprindă viaţa pe o stea îndepărtată. Această posibilitate există într-adevăr.
Alin Gheorghieş
Iubirea vine de la Dumnezeu şi se întoarce tot la Dumnezeu. În rest, când vreau să zbor, mă apuc şi scriu. Nu ştiu dacă scriu bine, dar, în general, textele mi le scriu singură. Nu ştiu dacă sunt poezii, dar puţin fior poetic, acolo, tot au! Îmi place şi fac asta cu toată fiinţa mea. De fapt, în momentul în care nu voi mai putea face asta, înseamnă că voi muri.
Traian Vasilcău
Numele tău e dulce şi încântător. Vine din Spania femeilor cu păr negru. Tu eşti din Zlataust. De unde l-ai furat? Nu, nu l-ai furat, e-al tău, cum aroma unui fruct e a lui. Numele tău e brun, cu obraji albi, ochi negrii şi buze roşii, ca şi tine. Numele tău e mlădios ca şi trupul tău, creanga mea de alun. Numele tău e tânăr ca şi tine, izvorul meu şi-al caprioarelor. Numele tău eşti tu; şi tu eşti pe buzele mele ca un cântec. Îl spun, şi-mi vine să plâng.
Angi Melania Cristea