exact aşa cum o vrei, să îţi construieşti sănătatea şi trupul fizic celulă cu celulă, să pui bănuţ peste bănuţ, zi de zi, şi să vezi cum devii din ce în ce mai prosper, în loc să îţi dezvolţi abilităţi şi să materializezi în realitate concretă şi palpabilă gândurile, emoţiile, personalitatea şi spiritul tău, tu ce faci? Aştepţi. Vrei ca alţii să facă treaba în locul tău. Vrei să se întâmple lucruri frumoase pentru tine dintr-o ciocnire aleatoare a atomilor. Nu, nu. Eşti un creator şi ai ceea ce ai creat. Dacă dormi, se stinge lumina. Potenţialul se duce să facă nani. Iar fiinţa intră în adâncul somn al conştiinţei, unde totul este întâmplare nefericită. Deci, ce mai aştepţi?
Adi Conţu
Eu degeaba mă uit la tine ca la soare, dacă tu te uiţi la mine ca la pământ!
Leliana Rădulescu
Suflete, dacă tu crezi că am rătăcit destul până să vină toamna, acum ar fi mai bine să intrăm în cuibul nostru şi să lăsăm ca acolo să ne fie primăvară.
Nicolae Matei
Iubirea castă şi mare, sfânta duioşie care contopeşte două vieţi într-una singură, care leagă strâns două suflete, iubirea, acest cânt pe care Dumnezeu l-a dăruit pământului, această mană care cade odată cu roua din cer, iubirea care ştie să înfrumuseţeze însăşi urâţenia, iubirea care dă frumuseţii o aureolă divină...
Mihai Marica
În pădurile cunoaşterii, intelectualii scorţoşi, băţoşi sunt mistreţii ascunşi după arborii stufoşi.
Michelle Rosenberg
Când ajunge omul să aibă o părere foarte bună despre el, foarte greu îl mai întorci din cale.
Spike Milligan
Macara. Se confruntă cu greutăţi mari pe şantier.
David Boia
Intuiţia este o calitate a femeii care o ajută să-şi contrazică bărbatul înainte ca acesta să apuce să deschidă gura.
P. Cervantes
Oare ce o fi mai greu, să mergi sigur sau să stai singur?
Marius Robu