voluntar să particip la selecţionare nici nu mă gândeam că voi ajunge în spaţiul cosmic, dar intrând şi înţelegând, performând, mi-am dat seama că este un domeniu de viitor. Zborul m-a atras întotdeauna, fie că a fost cu avionul sau racheta. Ceea ce a constituit un dezavantaj pentru mine a fost poate faptul că eram prea tânăr pentru o carieră anterioară pe care să construiesc ulterior viitorul carierei, beneficiind de experienţa zborului cosmic. Practic, dintr-un tânăr inginer de aviaţie care a apucat să lucreze jumătate de an în fabrică, să promoveze nişte procese tehnologice, am ajuns să efectuez stagiul militar, iar acolo să fiu selecţionat pentru zborul cosmic, şi chiar am zburat în spaţiul cosmic.
Traian Abruda
Unii oameni nu pot să scrie fabule pentru că stau prost cu... morala!
Janet Nică
Omul în alienarea sa nu-şi dă seama că Dumnezeu l-a adus de la stadiul de amoebă la stadiul actual pentru un anumit scop. Există un scop măreţ în spatele acestei evoluţii. Iar scopul este că acum trebuie să vă cunoaşteţi Spiritul, prin care intraţi în Împărăţia lui Dumnezeu.
Costel Avrămescu
Cei mai mulţi dintre tinerii din ziua de azi vor să obţină cât mai mult cu cât mai puţină muncă. Vor să ardă etapele. Vor să aibă totul fără să dea nimic. Modellingul înseamnă, pe lângă nişte calităţi fizice incontestabile, multă disciplină şi efort.
Toma Adrian Frenţiu
Obsedat de tine, frumoasa mea, sunt atât de aerian, încât am ajuns să te văd ca pe o pistă de încercare.
Constantin Ardeleanu
Nu vom încerca să fim consecvenţi; ne vom mărgini să fim logici.
Traian Abruda
Fericirea nu trebuie căutată în ceea ce pare extraordinar, rar, ieşit din comun, ci în lucrurile simple şi accesibile care ne înconjoară în viaţa de fiecare zi. Pentru a simţi bucuria inefabilă a vieţii ajunge doar să realizezi că aproape fiecare clipă este o poartă către ea.
Ovidiu Scridon
Un tânăr bătrân va fi un bătrân tânăr.
Benjamin Franklin
Dreptatea nu e la om, ci la Dumnezeu!
Magdalena Dorina Suciu