pe acel pisc, căruia i se supune soarta, vei vedea sub tine toate câte sunt socotite drept cele mai înalte; şi totuşi vei ajunge la cele mai mari înălţimi pe un drum neted.
Seneca
Artistul nu are timp liber, dar amintirea lui va fi eternă.. Iată geniul: omul care topeşte ştiinţa în artă inspirând generaţii, iată geniul: sălbaticul ce se dezlănţuie pentru decriptarea secretului nemuririi...
Michelle Rosenberg
În copilărie am trăit într-o lume a şoaptelor. Ele se rosteau cu băgare de seamă. Abia mai târziu am aflat că şoapta are şi alte înţelesuri, cum ar fi tandreţea sau rugăciunea.
Varujan Vosganian
Eminescu ne-a dat ora exactă în limba română în secolul al 19-lea, ne-a fost carte de suflet în secolul 20, şi va fi conştiinţa neamului nostru în secolul actual!
Octav Bibere
Rădăcinile oricărei plante aleg dintre numeroasele substanţe ale solului doar pe acelea de care planta are nevoie.
Maria Montessori
Rusia - ca poziţie geografică, experienţă în zonă şi resurse - este cea mai îndreptăţită să participe la această competiţie pentru putere cu SUA.
Aleksandr Dughin