Ce altceva suntem, decât nişte marionete trase de sfori? O, Soartă atotputernică, rogu-te,

trage cu indulgenţă sforile! Fii îndurătoare când ne faci să dansăm pe mica şi mizerabila noastră scenă!
Wilkie Collins

Parcă mă loveşte un fulger. Un bărbat înalt şi foarte frumos, cu o înfăţişare exotică şi cu un ten cafeniu închis, stă pe jos, întins peste balustrada bacului, într-o poziţie lejeră... Singura lui îmbrăcăminte este o cârpă scurtă, roşie, prinsă de jur împrejurul coapselor. În schimb, poartă o mulţime de podoabe: un nasture mare de sidef viu strălucitor, fixat de nişte perle de toate culorile, îi decorează fruntea. Părul lung şi roşu este împletit în cozi subţiri. Pe faţa lui sunt pictate desene, care coboară până la piept, unde se-ncrucişează două coliere din perle colorate. La încheieturile mâinilor are mai multe brăţări. Faţa lui este atât de frumoasă, încât se poate spune că se apropie de perfecţiune şi că seamănă cu cea a unei femei. Numai că ţinuta lui, privirea mândră şi construcţia musculară vânjoasă trădează faptul că este bărbat. Nu-mi mai pot întoarce privirea de la el. Aşa cum stă, în apusul de soare, arată ca un zeu tânăr.
Corinne Hofmann