stare să ţii pasul cu schimbarea. E mult mai uşor de spus decât de făcut pentru că mie îmi plac în special lucrurile bine puse la punct şi nu agreez schimbarea, dar face parte din viaţă; trebuie să te descurci cu asta.
Cornelia Georgescu
Scrisul apare ca vântul, întâi e golul, e cerneala, e scriitura, şi apoi asta trece aşa cum nimic altceva în viaţă nu trece, în afară de viaţa însăşi.
Mihai Eminescu
Mulţi oameni iubesc cărţile ca pe nişte mobile, mai mult ca să gătească şi să înfrumuseţeze casele lor, decât pentru a împodobi şi îmbogăţi mintea lor.
La Rochefoucauld
A fi instruit în muzică nu este altceva decât a şti cum se ordonează tot acest ansamblu al universului şi care plan divin a distribuit toate lucrurile.
Victor Magnien
Nu pierdeţi timpul căutând obstacole; s-ar putea să nu existe.
Franz Kafka
Poţi rupe toate pozele, dar nu poţi opri amintirile.
Lucian Haşa
Dacă soarta înseamnă să pierzi, acordă-ţi, cel puţin, prilejul unei lupte pe cinste.
William McFee
A afla trecutul unui om e acelaşi lucru cu a-i deveni prieten.
Doina Postolachi