frumuseţea smaraldului sau cei galbeni supleţea felinei, într-o femeie! Dar dacă ei reflectă toate acestea, şi dacă ai norocul să dai peste o asemenea femeie, eşti cel mai fericit om din lume, căci ai şansa, fie să treci prin fericirea raiului, fie să treci prin toate chinurile iadului!
Ion Pillat
Când cineva încetează să mai fie în vreun conflict, fie pentru că a câştigat, a pierdut sau nu îi mai pasă de joc, virtutea nu mai este în el.
Charles Horton Cooley
De câte ori te-am căutat, de-atâtea ori te-am găsit, fără să te regăsesc niciodată, iubirea mea de-a pururi dragă.
Petrarca
Pământul şi cerul, pădurile şi câmpiile, munţii şi marea sunt excelenţi învăţători, care ne învaţă cu mult mai mult decât putem afla din cărţi.
Ion Minulescu
E mai lesne să iei o cetate cu asalt, decât să cucereşti inima unei femei. Cine crede că a câştigat o femeie pe neaşteptate, acela a posedat numai trupul, dar nu şi iubirea ei.
Paolo Mantegazza
Norocul obişnuieşte să-i cruţe pe mulţi pentru a-i pedepsi mai târziu.
Publilius Syrus
Trăim pentru a descoperi noi şi noi frumuseţi, viaţa e o continuă descoperire.
Khalil Gibran
Principiul finalităţii nu e constitutiv, ci regulator.
Immanuel Kant
Cine se joacă cu măgarul, să nu se supere dacă va fi lovit.
Victor Martin
În nemărginirea propriei tale dureri găseşti uneori o plăcere tăioasă.
Dostoievski