înţelegi lumea, să faci perceptibil glasul în care o mie de lucruri se exprimă printr-o mie de limbi, să te simţi una cu nemuritorii tuturor secolelor – este o fericire asemenea celei mai înalte ce poate fi cunoscută pe pământ. Dar umbra este adâncă. Căci sensibilitatea este accentuată în aceeaşi măsură şi ecoul durerii în suflet este înmiit (şi adesea, din cauza unor lucruri ce nici nu sunt resimţite de restul lumii).
Titu Maiorescu
"Controlul naturii" este o expresie concepută de aroganţă, născută în epoca de Neanderthal a biologiei şi din comoditatea omului.
Rachel Carson
Minciuna face ca o problemă să aparţină viitorului, adevărul face ca o problemă să aparţină trecutului.
Rick Pitino
Latinitatea dacilor o recunoaşte Traian: "Mă întorc în ţara străbunilor mei," spune acesta, trecând Dunărea, ca să-i înrobească.
Valeriu Butulescu
Unii membri ai grupurilor stigmatizate rămân în urma altora fiindcă şi-au însuşit stereotipurile.
John Cloud
Mireasa zice că duşumeaua e cu gropi când nu poate dansa.
Mihai Danielescu
Poţi să înveţi şi de la duşmani.
George Constantin
Mă voi angaja în îndeplinirea viselor mele, pentru că ele constituie ceea ce ar trebui să mă facă cu adevărat împlinită.
Andra Diaconu
Nu orice tăcere poartă urmele rănilor mele; doar cele care m-au rănit!
Costel Zăgan