de câteva ori într-un mileniu şi vine şi acea clipă când, în sufletul cuiva, toate emoţiile se strâng, ca afluenţii într-un râu, şi se îndreaptă către un unic gând, iar inima şi mintea strigă la unison: gata! în clipa aceea, dorinţa, ambiţia şi fermitatea se adună şi te umplu de o energie nouă care, dacă e canalizată corect, te face să devii o forţă a naturii.
Colin Turner
Atâta timp cât există capitalism, va exista şi socialism, pentru că există întotdeauna un răspuns la nedreptate.
Ed Miliband
Iubirea – singurul răspuns la toate problemele noastre, iar calea spre această stare trece prin iertare. Iertarea dizolvă resentimentele.
Louise L. Hay
Numai suflarea dragostei poate transporta fără daune de la o fiinţă la alta alimentele sufletului.
Henri Gougaud
Un bărbat care te iubeşte cu adevărat îţi va spune asta o dată şi o va demonstra de cinci ori.
Lavine Jianu
Ori de câte ori îi minimalizăm pe ceilalţi, dăm în vileag faţă de aceştia propria noastră neîncredere în noi înşine.
Swami Kriyananda
Mama ta este de origine divină. Şi la fel este şi acest câine.
Yoga Swami
Iubirea este tot atât de rară ca şi geniul, iar prietenia e rară ca şi iubirea.
Constantin Slavic
Ambele funcţionează bine doar în primul an.
Dave Parnas