doamne sau unui domn mult mai în vârstă. În general, când se fac prezentările sau în cadrul unor discuţii, tinerii nu vor sta jos în prezenţa persoanelor mai în vârstă. Dacă este vorba despre un bătrân, este politicos, dar nu indispensabil, să se ridice femeile. Dacă este vorba despre o doamnă în vârstă, se va ridica în picioare toată asistenţa.
Aurelia Marinescu
Arta este o misiune sublimă. Ea e încercarea unei minţi de a înţelege universul şi apoi de a-l traduce pe înţelesul celorlalţi.
Auguste Rodin
Măsurile cele mai bune, planurile cele mai bine concepute riscă să dea greş, daca nu sunt puse îndată în aplicare.
Oxenstierna
Alege cel mai bun jucător posibil pe fiecare post şi nu vei avea un "11" puternic, ci un "11" cu individualităţi puternice.
Johan Cruyff
Marii clasici sunt eterni, tocmai pentru că se schimbă mereu. Fluviul e mai trainic decât marmora.
Roland Barthes
Ea ştie că nu există succes în eşec şi că eşecul nu va fi niciodată un succes.
Paul Aubuchon
Fiecare regizor lasă urme într-un actor.
Emilia Popescu
Dacă un mesaj are sens din punct de vedere logic, nu înseamnă că trebuie să şi vândă.
William Bernbach
Acordă-i omului sută la sută încredere. Va avea el grijă să reducă procentele.
Dorel Schor
Prin unire cresc lucrurile mici, prin dezbinare se prăbuşesc cele mai mari.
Sallustius