umane: Unii susţin că omul coboară din maimuţa, alţii ca a fost creat de Dumnezeu. Se ceartă grozav. Eu unul cred că se înşeală şi unii şi alţii. Teoria mea este următoarea: cei care cred că omul coboară din maimuţă, coboară cu adevărat din maimuţă şi alcătuiesc o rasă aparte, în afara rasei oamenilor creaţi de Dumnezeu şi care cred şi ştiu că au fost creaţi de Dumnezeu.
Lev Şestov
Au trecut aproape zece ani de când am lucrat ultima dată cu nişte actori care îşi ştiau cu adevărat replicile.
John Logan
Când în sfârşit mi-a apărut în faţă muntele, am simţit o dorinţă imperioasă de a mi-l apropia.
Alain Fournier
Zgomot surd şi confuz. Nici nu ştii dacă prevesteşte un cutremur sau un început de mişcare socială.
Valeriu Butulescu
Personalitatea unui om se poate remarca mai târziu. Orice act cere timp, iar recunoaşterea cere şi pricepere şi obiectivitate.
Mihai Ralea
Adevărul, mai înainte de a ne sta întreg în faţă, se manifestă treptat..
Umberto Eco
America: singura ţară din lume, unde eşecul promovării personale este privit ca aroganţă.
Jackie Mason
Pretutindeni meritul simplu şi modest a fost părăsit pentru ceea ce străluceşte.
Stendhal
Mi-am slujit ţara cu armele mele: pana, vioara şi bagheta.
George Enescu