S-a citit în ziua aceea evanghelia asupra fiului rătăcit. Părintele Trandafir a arătat cum Dumnezeu,
în nesfârşita Lui iubire de oameni, l-a făcut pe om spre fericire. Fiind omul în lume, Dumnezeu voieşte ca el să simtă toate plăcerile curate ale vieţii, pentru că numai aşa poate să o iubească şi să facă bine într-însa. Omul care din vina sa ori în urma altor întâmplări simte numai amar şi necazuri într-astă lume nu poate iubi viaţa şi, neiubind-o, dispreţuieşte în chip păcătos acest înalt dar dumnezeiesc.
Ioan Slavici
"Românii ocupă locul doi în lume la inteligenţă", dar nu sunt ei proşti să exteriorizeze acest lucru.
Victor Martin
Nu-şi poate nimeni închipui pustiirile ce poate pricinui, în sufletele tinere, o carte rea, o cuvântare pătimaşă, o vorbă vicleană.
Edouard Grenier
Memoria este act semnificând şirul unor despărţiri la timp, nimic din ceea ce continuă nu ţinem minte!
Nichita Stănescu
Amabilitatea unora seamănă cu ceremonialul serviciilor de pompe funebre: parcă te-ar conduce pe ultimul drum.
Alexandru Truţă
Nu ştiu cum o fi în Rai, dar eu prefer femeile de aici, decât pe cele de acolo!
Octav Bibere
Dreptul de a folosi limbajul licenţios aparţine doar celor licenţiaţi?
Leliana Rădulescu
Succesul sau eşecul în afaceri este provocat mai mult de atitudinea mentală decât de capacităţile mentale.
Walter Scott
Sub piatra cea mai frumoasă, scorpia ascunsă zace.
Corneliu Neculea