Spectacolul vieţii naşte fior deplin doar atunci când melanjul sentimentelor se hrăneşte din iubirea plină
de patimi şi lipsită de haina cumpătării. Omul cât trăieşte e precum un însetat în mijlocul deşertului - mereu alergând după fata morgana în speranţa găsirii în mod miraculos a unei oaze de fericire. Rămănând apoi acolo prizonier ori din contra, alegând să plece spre alte zari, indiferent de consecinţe... a iubi e modul perfect în care viaţa ne dă impresia că suntem stăpâni pe liberul arbitru al destinului.
Sorin Şomandra
Tânărul trebuie să înveţe ca şi când nu va izbuti în veci să ajungă la ţintă, ba chiar ar trebui să se teamă că ar putea-o pierde.
Karl Jaspers
E mai puternic cel care îşi învinge poftele decât duşmanii: într-adevăr, lucrul cel mai greu e să te învingi pe tine.
Aristotel
Cele mai bune arme ale celui ce se linişteşte cu răbdare sunt înfrânarea, dragostea, rugăciunea, atenţia şi citirea.
Talasie Libianul
Te-ai născut să fii un brad ca să îmbraci munţii, dar alţii au decis să fii doar un pom de Crăciun. Aceasta e politica.
Dan Surducan
Idealul oricărui artist e să devină reper pe o hartă a spiritului.
Vasile Ghica
Cum cu ce m-am agăţat de Putere? Cu puterea care mi-a fost dată.
Viorel Martin
La această bursă a locurilor de muncă, am scos la concurs doar job-urile ocupabile prin transfer.
Victor Martin
Nu caut irecuperabila inocenţă a copilăriei, ci sensul ei inefabil.
Costel Zăgan