comun. Am fost servit cu ţigări, cafea şi dulceaţă. Avea un ton care te captiva şi se simţea capacitatea unui mare conducător, care te prindea în mrejele ideilor sale. Îmi era clar că Hitler s-a născut pentru a conduce. Interviul s-a axat pe ideile sale despre război şi viitorul Germaniei. Teoria lui, un pic exagerată, se referea la acuzaţiile ce le aducea evreilor, din cauza păcatelor originilor acestui popor. Vroia o dezvoltare sănătoasă a spiritului germanic. L-am reîntâlnit pe Hitler după un an, când am fost invitat la o aniversare a Partidului Nazist. I-am cunoscut atunci pe conducătorii lui militari, cum ar fi Gobbels şi Himmler. În opinia mea, Hitler se înscria în categoria unor mari oameni militari, cum ar fi Alexandru cel Mare, Cezar şi Napoleon.
Vasile Vajoga
Iubeşte-te pe tine şi toate aspectele din tine, plăcute şi neplăcute fără să te judeci şi astfel te vei elibera pentru a fi fiinţa perfectă care eşti. Atunci, şi doar atunci îţi vei putea iubi aproapele ca pe tine însuţi, când vei vedea lupta din tine în fiecare om din jurul tău.
Constantin Triţă
A minţi este un lucru instinctiv la femei.
Maitreyi Devi
Oamenii nu se opun schimbării, ci ideii de a fi schimbaţi.
Peter Scholtes
Cu fiecare sfârşit, răsare o noua stea; cu fiecare răsărit, un nou vis începe să lumineze.
Rosemarie Bradley
Limba omului drept este argint curat, dar inima celor fără de lege este lucru de puţin preţ.
Solomon
În felul unui fulger să mă scrii, cu versu-mi, peste-un veac dacă se-ntoarnă.
Renata Verejanu
Meşterul Manole este acela care a exclamat: "În casa asta trebuie o femeie!"
Vasile Ghica
De-am bate la lespedea mormintelor pentru a oferi morţilor viaţa, ar refuza cu toţii.
Arthur Schopenhauer
Ochii şi urechile sunt martori jalnici ai oamenilor necultivaţi.
Heraclit