că văzuse în casa tatălui său asemenea arme, şi îi arătă cum se întrebuinţează. Îi prinse bine, căci văzu că îi merge mai lesne la vânat. Acum începu a săgeta la căprioare şi la ciute, căci până acum vâna numai păsărele cu laţul, şi îi era cu greu. Ajunsese ca el să fie tare şi mare în pădure. Nu era cine să-i stea împotrivă. De multe ori nu venea cu zilele p-acasă. Într-una din zile, zmeul ieşi din pivniţă şi veni milogindu-se la muma voinicului ca să-şi facă pomană cu el să-l priimească la curtea ei, căci zicea el că pribegeşte nu ştiu de cât timp orbăcăind prin acel bunget de pădure. Spuse că un nenorocit carele se rătăcise, umblând după vânat, şi da laudă Domnului că l-a învrednicit a mai da peste fiinţe de oameni.
Petre Ispirescu
Preamăreşte podul care te-a dus dincolo.
George Colman
Nu pretinde - fii! Nu promite - acţionează! Nu visa - realizează!
Mirra Alfassa
Niciun părinte nu-şi îneacă copiii.
Epictet
Există o tendinţă la fiecare intersecţie importantă, dar grea, să pretindem că nu este acolo.
Bill McKibben
Cred că avem nevoie de poveşti şi de evadări din realitate cu ajutorul imaginaţiei.
Tony Mott
Nimic nu seamănă cu o sferă, este închipuirea noastră.
Boris Marian Mehr
Fiecare epocă e cu ştiinţa ei, fiecare ştiinţă, cu epoca sa.
Marin Voiculescu
Minciuna umblă-n lume, iar dreptatea stă la un loc.
Vasile Larco
Hulit de toţi, tu sapă-ţi groapa în hulă. Din lacrimi fă-ţi coşciug, din sminteală, pernă.
Emil Cioran