Treceți la conținutul principal

Trăim cu imaginaţia cel puţin tot atât de mult cât trăim real – real însemnând

ceea ce poate fi controlat şi confirmat şi de altul sau de alţii, în afara ta. Altminteri, cu ce, pentru individ în sine, e mai puţin autentic, mai puţin viaţă, ceea ce se-ntâmplă numai în sine însuşi decât ce i se-ntâmplă cu ştirea altora? Cu ce? Cu ce este mai puţin intensă dragostea unui om dacă ea este neştiută? Ba dimpotrivă. Este mult mai profundă, mai concentrată, faţă de-o iubire împărtăşită sau nu, dar materializată, adusă în planul realităţii, cea a martorului. Fiindcă din ea, din iubirea neştiută de celălalt, nu se risipeşte niciun strop în gesturi, în aşteptări, în vorbe care nu reuşesc totdeauna s-o exprime.
Ileana Vulpescu

Vara miroase a toamnă. Este vremea să se ducă.
Marius Robu

Imaginaţia unui om nu merge mai departe de cunoştinţele sale.
Mihail Mataringa

Banii te urâţesc, nu neaparărat fizic, că nu asta contează, ci interiorul.
Roxana Ionescu

Cocoşul, dacă nu cântă la timp, rămâne fără cap.
Alexandru Truţă

Care şarpe nu te muşcă atunci când îl calci?
Amos

Un bărbat îndrăgostit este mai dibaci decât o sută de avocaţi.
Popeck

Aş da o carte, pentr-un regat - fie el şi fantomă!
Costel Zăgan

Cine nu se poate stăpâni pe sine, cum să stăpânească pe altul?
Goethe

Lucrurile merg cel mai bine pentru cei care înţeleg cel mai bine cum merg lucrurile.
John Wooden

Gemeoss

Toate relaţiile adevărate trebuie să fie construite pe fundamentul acceptării şi iubirii sinelui.

Acesta este gestul spiritual primordial, cel care deschide uşa înspre intimitate şi apropiere potenţială. Paul Ferrini Pacea poate suna simplu - un singur cuvânt frumos - dar pentru a-l realiza este nevoie de tot ceea ce avem, fiecare calitate, fiecare putere, fiecare vis, fiecare mare ideal. Yehudi Menuhin Există un hotar firav între muzica interesantă şi auto-îngăduinţă. Larry Mullen Jr. Regretul întruchipează autodistrugerea, iar uitarea lui reprezintă recidiva. Alexandru Vintea Recunoştinţa e bogăţie, văicăreala sărăcie. Doris Day

Este deziluzional şi chiar stupid să consideri că hainele nu sunt importante şi că fiecare

dintre noi ar trebui să purtăm orice ne dorim. Majoritatea oamenilor nu tratează felul în care se îimbracă cu suficientă seriozitate, însă fie că vrem sau nu, felul în care ne îmbrăcăm transmite un mesaj şi de multe ori deciziile noastre sunt puternic influenţate de felul în care o persoană arată. G. Bruce Boyer Dacă nu auzi nimic, celebrează liniştea, nu căuta să auzi sunete. De multe ori, omul caută să vadă ceea ce nu este doar pentru a se convinge de ceea ce este. Ivern Ball Trei lucruri distrug un bărbat: puterea, banii şi femeile. Niciodată nu am vrut putere. Niciodată nu am avut bani, iar singura femeie din viaţa mea este acasă acum. Harry Truman În această stare de uniune cu Spiritul, devenim martori ai propriului nostru trup, ai minţii noastre, ai gândurilor, ai emoţiilor şi în cele din urmă ai spectacolului vieţii. Shri Mataji Nirmala Devi Dacă ne lăsăm în voia lor, temerile condiţionate pot adesea să ne distragă atenţia de la modalităţile constructive de a trăi şi

Eugenismul naţional se referă la influenţele care sunt controlabile din punct de vedere

social şi de care depinde starea naţiunii. Existau două tipuri de influenţe: cele care afectează rasa însăşi şi cele care afectează sănătatea ei. Marius Turda Boala unui om se măsoară prin frecvenţa cuvântului "viaţă" din vocabularul său. Oana Frenţescu O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi, păcătoşii care venim la tine! Amin. Paulo Coelho De ce nu "azi"?! Gândeşte- te că poate să nu mai fie şi mâine... Magdalena Dorina Suciu Un intelectual este cineva a cărui minte se veghează pe ea însăşi. Albert Camus Faceţi doar lucrurile care consideraţi cu adevărat că merită. Este extrem de important să fiţi fericite, dar nu uitaţi şi de cei din jur, nu sunteţi singure pe lume, iar dacă oferiţi dragoste şi fericire, aceste lucruri se vor întoarce înapoi către voi şi doar aşa veţi avea terenul propice pentru a ajunge o persoană de succes. Augustin Jianu Dacă ai de ales între două lucruri şi nu te poţi decide, ia-le pe ambele. Angela Marinescu

Trebuie să mă cunosc. Trebuie să ştiu odată sigur cine sunt şi ce vreau. Am

amânat mereu lucrul acesta, pentru că mi-era teamă. Mi-era teamă că nu voi izbuti să-mi luminez sufletul sau că lumina ce va aluneca asupra-i să nu mă îndurereze. Eu mi-am închipuit anumite lucruri despre mine însumi. Ce se va întâmpla dacă acestea nu există aievea? Dacă ele n-au fost decât o părere? Mircea Eliade Nu ştia de ea însăşi nimic. Nici despre oameni nu ştia mult. Dar purta în ea neliniştea unei alte meniri, turburătoare şi inconştientă: îşi purta "femeia". Elena Albu Nu-i frumos să-ţi arăţi rănile în faţa nimănui, ci să ţi le oblojeşti când eşti singur şi chiar cicatricile să le ascunzi de ochii lumii. Ileana Vulpescu Când fiul vostru va împlini 16 ani, duceţi-l pe munte. În acea linişte infinită, urechea sa va desluşi curând o voce care încă nu ajunsese până la el. Jacques Chevalier Nu există nicio cale onorabilă de a ucide, nicio modalitate blândă de a distruge. Nu este nimic bun într-un război, excepţie făcând sfârşitul său. Vasile Iuşan Dacă un c

Nici un tânăr n-ar trebui să se îngrijoreze în privinţa deznodământului studiilor sale, indiferent care

ar fi acesta. Dacă îşi găseşte ceva de făcut în fiecare oră a săptămânii de lucru, cu siguranţă că rezultatul va veni de la sine. Într-o bună dimineaţă se va trezi constatând că se numără printre cei cu adevărat competenţi din generaţia sa, indiferent care este ţelul urmărit. William James Abordaţi esenţa subiectului şi apoi ocupaţi-vă de aspectele sale marginale – aceasta este regula ocultistului care ar putea fi preluată şi de opinia publică nonocultă. Swami Panchadasi Semicercurile şi negurile femeii sunt cele ce întotdeauna au consimţit viaţa şi moartea bărbatului, cele ce i-au făgăduit regretele şi fericirile. Dumitru Florin-Adrian Dacă nu ai fost niciodată mişcat până în străfundul sufletului de o floare răsărită primăvara, probabil că sufletul tău nu a cunoscut vreodată înflorirea. Gheorghe Gurău Să iubim pe cineva înseamnă să fim profund interesaţi de acea persoană şi prin preocuparea pe care i-o arătam să ajungem să înţelegem faptele şi spusele ei. Alain de Botton

Sunt un francez catolic cu rădăcini armeneşti, soţia mea este suedeză protestantă, am

un cumnat algerian, care este musulman şi un nepoţel evreu. Ne înţelegem bine pentru că nu discutăm despre religia celuilalt, ci o respectăm. Charles Aznavour Nu m-am măritat niciodată, fiindcă n-am simţit nevoia. Am trei animale de casă, care-mi ţin perfect loc de soţ. Am un câine, care sforăie toată noaptea, un papagal care înjură măcar o dată pe zi şi un motan care vine foarte târziu acasă, seară de seară. Paul Constantin Speranţă. Credinţa fermă în ziua când, pe cerul nostru va străluci soarele dreptăţii. Monica Trif Dă-i femeii frâu liber şi ochelarii de cal îţi vor fi de mare folos. Grigore Drăgan Pentru a fi fericit, este esenţial să ai ceva de iubit, ceva de făcut şi ceva spre care să năzuieşti. William Blake

Condiţia oricărui ideal este ca realizarea lui să nu fie posibilă. Rolul său

constă mai curând în a se înălţa mai presus de realitate, înrăurind-o în chip simbolic, în felul în care steaua înrăureşte mersul navei. Jose Ortega y Gasset Când un om mă întreabă ce anume înţeleg prin acţiune, dovedeşte doar că nu este un om de acţiune. Acţiunea presupune o lipsă a echilibrului. Pentru a acţiona, e nevoie de puţină nebunie. Un om rezonabil şi sensibil se mulţumeşte cu gândirea. Georges Clemenceau E un clasic în viaţă. Deocamdată. Mihail Mataringa Mă gândesc zilnic la moarte ca la unicul lucru sigur din viaţă. Mă bucur de toate cele, indiferent că-i soare sau ploaie, că am sau nu bani, că plec la Florenţa sau la Stroieşti. Ioan Nelu Vişan Vrem drepturi egale cu cei care le merită! Dorel Schor

Ai observat cât de copleşitor este numărul proştilor în lume? Nu râde. Nu-i

dispreţui. Proştii sunt necesari oamenilor inteligenţi, tot aşa cum oamenii cinstiţi sunt necesari escrocilor. Proştii calmează şi odihnesc inteligenţele obosite. Grav este atunci când sunt prea mulţi sau prea proşti. Gheorghe Grosu Intensitatea unei dureri variază în funcţie de modul tău de gândire. Cu cât te gândeşti mai mult la o durere, fie ea fizică sau emoţională, cu atât aceasta ţi se pare a fi mai copleşitoare. Marius Simion Mai degrabă decât vântul, uleiul de rapiţă sau plutoniul, ploaia este o sursă de energie inepuizabilă. Ne rămâne de inventat maşinăriile care să o exploateze. Martin Page Arta nu redă ce e vizibil, ci face vizibil ce nu e întotdeauna vizibil. Paul Klee Atunci când există o mamă în casă, lucrurile merg bine. Amos Bronson Alcott Toată lumea, mai mult sau mai puţin, copiază, interpretează, răstălmaceşte, adaugă, şterge sau perfecţionează. Unii chiar inventează. Din păcate, unii numai pur şi simplu copiază. Viorel Muha

Am văzut de asemenea că femeile au multe lucruri în comun cu copiii, că simţul

lor moral e diferit; sunt răzbunătoare, geloase, cu înclinaţie spre o răzbunare de o cruzime aparte... Când o activitate morbidă a centrelor psihice intensifică calităţile rele dintr-o femeie..., este clar că trăsăturile semicriminale ale unei femei normale o pot transforma într-o femeie criminală mai teribilă decât orice bărbat. Femeia criminală este consecvent un monstru. Cealaltă parte a ei este ţinută în limitele virtuţilor, din cauze diferite, precum maternitatea, credinţa, slăbiciunile, şi când aceste influenţe contrare dau greş şi o femeie comite o crimă, putem concluziona că răutăţile dintr-o femeie trebuie să fi fost enorme până când să triumfe asupra atât de multor obstacole. Cesare Lombroso Cărţile m-au îndemnat să-mi adăp sufletul la izvorul de lumină al artei şi ştiinţei. G.T. Niculescu-Varone Cercetează-te pe tine ca să ştii cum să-i iubeşti pe ceilalţi. Betty Marcovici Ceea ce scapă logicii e ce avem cel mai de preţ în noi. Andre Gide Din făina cerşită, nu po

În ziua când m-am trezit din matrix, am văzut că trăiesc într-o uriaşă mare de

prostie şi ipocrizie. Prostie, pentru că la sfaturi şi păreri, fiecare îşi apără convingerile cu preţul vieţii, dar la rezultate? CIU-CIU. Ce rezultate ai? Pe mine asta mă interesează. Vreau să învăţ de la cineva care deja face bine ceea ce şi eu vreau să fac. Pera Novacovici Când mă simt singură uneori, îmi zic: e ok să fii singură. Acum e momentul să învăţ mai multe despre mine şi să mă privesc la rece. George Ţărnea Descrierea legilor fizicii fără trimitere la geometrie e totuna cu descrierea gândurilor fără a folosi cuvinte. Albert Einstein Ordinea nu este posibil să o produci prin a te conforma la un tipar, în nici un caz. Krishnamurti E lege universală aceea care porunceşte să te naşti şi să mori. Publilius Syrus Ai grijă! Nu mi-am terminat de băut cafeaua. Laurie Colwin Întotdeauna îndrăgostiţii au o lumină ciudată pe faţa lor, care-i deosebeşte pe unul dintr-o mie de oameni. Mihail Drumeş