navei, calculând ceva, după cum i se păru ei. Observându-l, decise să rămână câtva timp ascunsă, să înţeleagă cu ce se ocupa el acolo, să audă ce spunea, de abia după aceea să-şi dezvăluie prezenţa. Deci, zis şi făcut! Rămase în spate, ferindu-se de privirea lui ageră; nu dorea ca el să descopere că-l urmărea. Însă lui nici prin gând nu-i trecea că ea ar putea fi acolo şi n-ar fi putut-o observa, fiind mult prea implicat în calculele lui. Se observa pe chipul lui plăcut că era obosit, trăsăturile îi trădau neodihna; în plus, părea a fi nervos. Era adâncit în ceea ce în ceea ce făcea, dar nu se concentra în totalitate doar acolo; gândurile lui păreau a fi vraişte, în altă parte, după cum observă ea şi nu se înşela deloc (logic, el se gândea, ca de obicei, la ea). În scurt timp, Lia înţelese că el se "răfuia" cu un computer, dar nu pricepea de ce, deci, decise să rămână în continuare ascunsă, să afle motivul "răfuielii".
Cornelia Georgescu
Din cauza acestor blonde, atâta rău se întâmplă în lume!
Agatha Christie
Ateii şi materialiştii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă.
Petre Ţuţea
Pentru mine, dragostea a însemnat întotdeauna prietenie.
Jean Harlow
În cazul cel mai fericit, femeia rămâne o contradicţie.
Alexander Pope
Un lucru bun la gust e adeseori greu de digerat.
William Shakespeare
Râsul este mai serios decât lacrimile.
Toni Morrison
Ca să poată să ne ajute Dumnezeu, trebuie să stăm pe loc.
Victor Martin
Să luptăm, chiar şi în munţi, împotriva degradării iubirii.
Vasile Ghica
Leilor nu le e frică de pisici.
Friedrich Nietzsche