prin definiţie. Aşadar nu există scuze. Un alt lucru foarte interesant este că suntem cei mai singuri oameni în lume atunci când facem ceva CURAJOS. Însă, în următoarea clipă, întreaga lume vrea să ni se alăture. Singurul moment în care nu trebuie să fii curajos este atunci când îţi pui viaţa în pericol. Atunci nu mai e curaj, e prostie. Soldaţii sunt antrenaţi în primul rând SĂ NU MOARĂ. Dar, în orice lucruri care îţi provoacă teamă, întotdeauna vei avea CURAJUL la dispoziţie. Ştii care este diferenţa dintre destin şi soartă? Destinul este ceea ce ţi se întâmplă în urma acţiunilor tale. Soarta este ce ţi se întâmplă fără să poţi face nimic. Se poate discuta mult despre cât de mult e destin şi cât e soartă în viaţa unei persoane. Puţini curajoşi ar putea spune că e numai destin. Dacă se întâmplă, de exemplu, să vină o inundaţie şi să îţi ia casa, zici că asta e soarta. Dar dacă te-ai fi gândit că stai lângă un râu şi că, dacă o să plouă mult, poate iese râul din matcă şi nu sunt suficiente măsuri de protecţie (diguri, etc...), atunci, POATE ţi-ai fi putut lua soarta în propriile mâini. Dacă ai fi ştiut!
Pera Novacovici
Omul şi viaţa lui nu se sprijină pe ceva şubred şi pe minciună, ci pe temeinicie şi adevăr.
Thomas Carlyle
Binele făcut din obligaţie e mai periculos decât răul din greşeală.
Girel Barbu
Timpul este cea mai încăpăţânată iluzie.
Rivarol
Au existat întotdeauna scriitori mari, mijlocii, mediocri. Şi cei care fac trotuarul literaturii.
Vasile Ghica
Rasa umană este guvernată de propria sa imaginaţie.
Napoleon Bonaparte
Falsul prieten te urmează ca umbra atât timp cât eşti în plină lumină a soarelui. Când ai intrat în umbră – ferească Dumnezeu în noaptea de la solstiţiul unei ierni (noaptea mea durează de... o jumătate de secol!), devine orb şi te părăseşte.
Ioan Daniel
Prosperitatea clatină şi sufletul celor înţelepţi.
Sallustius
Cea mai bună ficţiune îţi stăruieşte în minte de-a lungul timpului şi te schimbă.
Tea Obreht
Vorbea întotdeauna despre inspiraţia pe care niciodată nu a avut-o.
Antonio Castronuovo