am mai vedea această atitudine nostalgică către trecutul sovietic, care este predominantă acum printre cei care au fost mai puţin afectaţi din societatea noastră. Nici ţările din estul Europei sau fostele republici sovietice nu vor mai simţi nevoia să vadă în Rusia istorică sursa nefericirii lor. Ar trebui să înţelegem că numai acceptarea voluntară şi conştientă a unei vine de către un popor poate asigura vindecarea unei naţiuni.
Aleksandr Soljeniţîn
Bunele maniere sunt în special pentru cei de rând. Celor frumoşi li se trece totul cu vederea.
Evelyn Waugh
Tot ce poţi face altădată, poţi face şi azi.
Michel de Montaigne
În dragoste, mânia e totdeauna prefăcută.
Publilius Syrus
Omul trebuie să-şi aleagă şi nu să-şi accepte destinul.
Paulo Coelho
Atâta vreme cât oamenii vor accepta măgari, va fi financiar profitabil să te dispensezi de ei.
Dick Cavett
În vis, uneori, sunt pământuri vii şi pământuri moarte, sunt ape vii şi sunt ape moarte.
Zaharia Stancu
Necazul e că o generaţie începe să se civilizeze, iar următoarea profită de acest lucru.
Victor Martin
Cea mai mare lăcomie este cea a ochilor.
Alexandra Mihalache
Original, ca un papagal în primă audiţie.
Valeriu Butulescu