de la înălţime. Imaginează-ţi fiecare aşteptare avută care nu s-a îndeplinit. Te-ai ridicat la înălţimea entuziasmului şi ai căzut la loc în prăpastia depresiei şi a dezamăgirii. În relaţii de iubire, cu părinţi sau prieteni, în job sau afaceri, legat de sănătate, obiective, visuri şi suferinţe, de câte ori te-ai ridicat şi apoi ai căzut. Apoi te-ai ridicat din nou, apoi ai căzut din nou. Am putea spune că aproape e ca un ritm al vieţii. Ştii de ce face viaţa cu noi treaba asta? De ce ne ridică şi dă cu noi de pământ? Ca să ne trezim. Încearcă să-ţi imaginezi cum va fi viaţa ta atunci când te vei trezi şi imaginează-ţi cum e să ştii că acum doar dormi.
Constantin Iordache
Neamţul poate orice. Românul, de două ori mai mult.
Valeriu Butulescu
În urma zaverei mulţi viteji se arată.
Teofil Voinescu-Amadeus
Oricât ar fi de prost, nu compari un cal cu o cârpă.
Victor Martin
Cel care consimte usor, arareori isi tine cuvantul.
Lao Tse
În anii copilăriei mele amnezice, spectacolul Americii a sedus restul lumii.
Frederic Beigbeder
Scriitori festivi - îşi încropesc biografia din confetti.
Gabriel Petru Băeţan
Nu suntem ceea ce vrem să fim; nu suntem ceea ce vom fi, ci suntem ceea ce-am fost.
Ravi Zacharias
Nemurirea – o soartă mai rea decât moartea.
Edgar A. Shoaff
Pictura face din spiritul pictorului un fel de spirit al lui Dumnezeu.
Leonardo da Vinci