Năpădită de atâtea amintiri dureroase, biata fată bătrână nu-şi mai putea stăpâni hohotele de plâns.
Aduse vorba printre suspine de tânărul căpitan şi de logodna care avusese loc în pădure. De toate îşi aduse aminte, fără ca totuşi un singur lucru să-i mai fi trecut prin gând: de unde era să ştie că în marginea ferestrei, în colivia canarului drag, se afla cineva din vremea aceea, cineva ce fusese martor la logodna ei: gâtul sticlei care se desfundase cu atâta zgomot şi din cuprinsul căreia gustaseră toţi cei de faţă, ciocnind în sănătatea tinerei perechi?
Cristina Bălăşoiu
Uroboros. Caută energia vieţii în tine însuţi.
Valeriu Butulescu
Patria nu-i oare veşnicia de care chiar dacă ai vrea n-ai cum te lepăda de ea?
Nicolae Mareş
Iubirea-n gând cu mine vorbitoare.
Dante Alighieri
A-şi aminti e uşor pentru cine are memorie, a uita e greu pentru cine are inimă.
Gabriel Garcia Marquez
Prostia nu are casă, de aceea oriunde se simte ca la ea acasă.
Betty Marcovici
Educaţia şi justiţia sunt singura asigurare de viaţă a democraţiei.
Nannie Helen Burroughs
Niciun proroc nu se cinsteşte în patria sa.
Dan Norea
Textele de la sfintele slujbe cuprind comori de gândire duhovnicească.
Teofil Părăian
Omul beat umblă ca un câine turbat.
Alina-Georgiana Drosu