pierdut: suntem nedrepţi cu ce ne rămâne de dorul a ce ne-a fost smuls.
Seneca
Visele reprezintă vocea posibilităţilor noastre. Eu nu visez să cânt la operă. Nu am nici voce, nici auz muzical. Dar dacă aş fi visat, prin urmare, ar fi un rezultat al abilităţilor mele şi aş încerca din răsputeri să ajung la operă. Doar ar trebui să gândesc modul prin care aş realiza acest vis. Important este să nu te grăbeşti, pentru că atunci se întâmplă destul de repede. Este bine când o persoană spune următoarele despre ea: "Doar pe asta mă concentrez, încercând să-mi văd visele împlinite."
Ella Poenaru
Când nevasta îi face copii din flori, prostul dă vina pe barză!...
George Budoi
În sfârşit, o veste bună pentru pesimişti: optimiştii trăiesc mai mult!
Ion Diviza
Aproape toţi oamenii mari sunt modeşti, fiindcă se compară necontenit, nu cu ceilalţi, ci cu acea idee despre perfecţiune pe care o au înaintea spiritului lor.
Alin Zamfir
Da, orice erudit ştie că arta este o farmacie unde lumea găseşte doctorie pentru situaţii din viaţă cu multiple conotaţii.
George Budoi
Unul sau doi, noi doi suntem aceeaşi fiinţă.
Nicolae Bunduri
Toţi şefii sunt numiţi pe merit. Cei mai mulţi au meritul de a fi dat din coate.
Petru Ioan Gârda
Nu pentru mânia ta vei fi pedepsit, ci chiar mânia ta te pedepseşte. E bine ca oamenii să-şi învingă cu iubire mâniile.
Buddha