de ispite. Îi plutea dorinţa prin simţiri şi spaţiul îşi suprima treptat cuprinsul, aruncându-i goi într-o răsuflare de clipă. Vinul parfumat şi urmele şoaptelor fierbinţi îi conturau buzele roşii într-un surâs nesigur. Ştia că era o greşeală dar voia cu disperare să-l înveţe, trăindu-l încet, adânc şi plin de pasiune, îndrumată clar de glasul trăirilor reprimate. În definitiv nu aparţinea nimănui. Nici viselor şi nici trecutului care îi lăsase pe inelar urme de verighetă. Se abandona pradă iubirii care îşi striga setea din adâncuri de senin şi furtuni.
Andreea Palasescu
A îmbătrâni este o stare şi nu un merit.
Daniela Gumann
Misiunea romanului-fluviu este din ce în ce mai dificilă, pentru că, iată, neliniştea lumii poate încăpea şi într-un aforism.
Vasile Ghica
"Fii pozitiv! Gândeşte pozitiv!" 1. Dacă tot ce există este încărcat bipolar +/-, să scoţi negativul înseamnă să produci dezechilibru. Scoate firul de (-) din întrerupător şi apoi încearcă să aprinzi lumina. 2. Orice acţiune are o reacţiune, egală şi de sens contrar. Asta înseamnă că dacă eviţi negativul, nu scapi de el, ci îl amplifici. 3. Mintea funcţionează ciclic, este în natura ei să urce şi să coboare. Dacă o forţezi să rămână pozitivă, îi întrerupi bioritmul, drept urmare va deveni tâmpă şi fanatică. Aşadar, nu faceţi ca ei!
Paul Avram
În loc de nasturi, am muguri la cămaşă... (Am stat la o cafea cu primăvara).
Vasile Maricel Grosu
Crapul e cel mai bun dintre peşti, spanacul e cel mai bun dintre verdeţuri şi eu sunt cel mai bun dintre oameni.
Ovidiu Vasile
Încă nu ştiu dacă sunt un vultur, o furtună sau un cântec.
Rainer Maria Rilke
A te îmbrăca extravagant este o nebunie, a te îmbrăca la modă este un moft, a te îmbrăca decent este un respect faţă de omul de lângă tine.
Dorel Marin
Dragostea are zile de tigroaică şi ore de gazelă.
Anne Barratin