cumva odată cu gândul primului fir de lumină blândă. Şi când nu mai puteam îndura greutatea ruşinii, ne spovedeam în sine cu smerenie şi se trăgea cortina în tăcere, fără aplauze. Unii se întorceau pe şcenă mai buni, dădeau totul şi plecau cu mâinile goale şi inima plină de liniştea iubirii. Alţii aveau braţele încă pline cu flori, ovaţii şi recunoaştere nesfârşită. Însă tot nu-i cunoştea nimeni, dincolo de măşţi. Tragic sentiment trebuie să fi avut acela, acostat cumva de un amalgam de suflete dar în sine atât de sărac şi de singur. Îi găseam pe toţi flămânzi de iubire. Dar oare câţi dintre ei întâlniseră deja fericirea?
Andreea Palasescu
Totdeauna va fi ceva, niciodată n-a fost să nu fie cumva.
Valentin David
Într-un fel e bine că nu trebuie să alegi singur dacă la bătrâneţe să rămâi cu capul întreg şi restul "la pământ" sau viceversa.
Beatrice Vaisman
M-am ţinut de cuvânt să nu mă ia vântul.
Girel Barbu
Poetul dionisiac: până la urmă tot o să-mi publicaţi opera... mangă?!
Constantin Ardeleanu
Să vezi şi dincolo de cortină, conştiinţa ta să fie curată precum apa cristalină, iar inima de înţelepciune să-ţi fie cât mai plină!
Michelle Rosenberg
Gândeam incoerent, dar aceasta beţie ameţitoare care mă ducea cu ea pe drumurile veşniciei îmi plăcea uneori.
Rodica Nicoleta Ion
Poemele mele ţin în braţe întrebări ouate de glasul eternităţii prin cezariană.
Eleodor Dinu
Educaţia este ceea ce mai rămâne când tot ce se învaţă în şcoală se uită.
Ralph Waldo Emerson