Evoluţia materiei impune legea creşterii entropiei, îmbolnăvind totodată informaţia viului şi informaţia socială.Ştefan
Mîrzac
Am realizat că sunt mai importantă decât mâncarea. Iubesc o felie mare de pizza, dar mă iubesc pe mine mai mult. A fi mai subţire ţine de modul în care gândeşti despre tine. Este ca şi cum ai merita să fii sănătos.
Viorica Iliescu
Când ne bucurăm că am înşelat puţin pe alţii, ar trebui să plângem că ne-am înşelat profund pe noi.
Ştefan Mîrzac
Cerul sărută pământul prin ploi, pământul sărută cerul prin flori.
Marius Robu
Gloria ce-i o şoaptă atât de scurtă în tăcerea veşniciei.
Giovanni Papini
Leul românesc: râsul pădurii.
Janet Nică
Comunismul le-a promis oamenilor raiul, dar le-a oferit iadul.
George Budoi
Nu de prostie mi-e teamă, ci de enormitatea ei.
Constantin Ardeleanu
Dumnezeu a inventat gâtul, iar omul, ghilotina.
Valeriu Butulescu