contrazice cu tine, lasă-l în pace. Într-o sută de miliarde de galaxii nu vei gasi un altul ca el.
Carl Sagan
Oamenii buni şi plini de resurse sunt puşi în valoare de încercările prin care le este dat să treacă!
Leliana Rădulescu
Au renunţat la comedia umană, se fac singuri de râs.
David Boia
Ni se respectă drepturile: nu noi suntem cei ascultaţi, ci telefoanele noastre!
George Geafir
Şi e la fel de acerbă lupta ăluia care scormone pământul ca să mai scoată un fir de ceva, ca să poate să mănânce un sfert din el şi să spere că vinde trei sferturi, cu lupta ăluia care vrea să mai câştige un miliard.
Luminiţa Ignea
Lucrurile bune se fac mai greu foarte bune decât cele rele.
Janet Nică
Casa este pustie în lipsa unui copil, societatea este pustie în lipsa unui prieten. Zările sunt pustii în ochii unui prost, iar săracul nu vede decât golul în jurul său.
Mariana Daniela Bidascu
Prostul cară apă cu ciurul.
Ion Cuzuioc
Unii dintre noi vrem să trăim într-o lume fără obligaţii, poate faţă şi de noi înşine. De aceea câteodată suntem dincolo de noi şi rareori ne privim. Evităm să ne confruntam cu el, acela, eul nostru! Suntem laşi, nu avem curaj.
Daniela Luminiţa Teleoacă