zori de zi, încotro să-ţi îndrepţi paşii. Apoi constaţi că nu trebuie să îţi faci planuri şi că de fapt altcineva face planurile pentru tine... tu doar trebuie să te laşi ghidat şi să îţi urmezi calea, pentru că, indiferent de ce planuri îţi vei face tu lucrurile se vor întâmpla exact aşa cum sunt destinate să se întâmple!
Elena Bulancea
Mi se părea că întreaga lume simţea ca mine. Oare viaţa nu era decât o furtună care ştergea urmele a ceea ce fusese o clipă mai înainte, lăsând în urmă un pustiu de nerecunoscut?
Costel Macovei
Ah, aş vrea să mă războiesc cu socitetatea aceasta, şi să-i înnoiesc legile şi obiceiurile, să i le sfărâm! Oare nu m-a rănit ea în toate gândurile, în toate fibrele, în toate sentimentele, în toate dorurile, în toate speranţele, în viitorul, în prezentul, în trecutul meu?
Codruţa Corbei
Nu căutaţi Fericirea! O căutaţi în zadar. Ea se află în voi, în faptele voastre, în gândurile şi în gesturile voastre, iar dacă voi nu sunteţi oameni, nu veţi găsi "Fericirea". De aceea oamenii nu sunt cu adevărat fericiţi.
Nicoleta Constantin
Viaţa e ca o arenă în care gladiatorii se luptă pentru cel puţin încă o zi de suferinţă.
Tudor Gheorghe Calotescu
Prin ce minune se desface, albă, înstelată şi uşoară neaua din asuprirea bolţii de cenuşă sură.
Cornelia Georgescu
Fiindcă vreau aici! Şi vreau dincolo... fiindcă vreau să fiu lăsat în pace! Şi vreau ca dragostea să-mi pună o pernă pe faţă şi să apese.
Cătălina Bontoi
Contrariul unui popor civilizat este un popor creator.
Eugen Ilişiu
Eşti un copil. Viitorul este scara pe care se urcă şi mai este un etaj şi iar un etaj şi mereu un etaj şi, apoi, apare acoperişul, se coboară scara, etaj după etaj, până în pivniţă, şi tu numeşti asta viitor.
Traian Abruda