natura umană să ne adaptăm şi să supravieţuim.
Stephen Hawking
Omul credincios îşi face legea, aşa precum este sufletul său.
Mircea Ursei
O moarte! Ăsta da un cuvânt defectiv de plural, în cazul unui singur trăitor. O moarte pentru fiecare, niciodată două?!
Constantin Ardeleanu
Din păcate, la noi conceptul unirii provoacă prea multe dezbinări.
David Boia
Inima când plânge fără sunet, nu o aude nici verdele pământului, nici albastrul cerului.
Marin Rada
Se zice că timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp.
George Budoi
Cu cât fetele americane petrec mai multe ore uitându-se pe telefon, cu atât au mai multe tendinţe sinucigaşe. În ultimii 7 ani, numărul sinuciderilor în rândul fetelor din SUA s-a dublat. E o problemă seriosă. În Marea Britanie, fetele care petrec peste 3 ori pe zi la telefon au de două ori mai multe şanse să facă depresie la 18 ani.
Manfred Spitzer
Tributar, focul verii îşi arunca sclipirile solare peste întregul pământ, peste câmpii de pojar, peste păduri de smarald, peste ape de cleştar însetate... Cu pensula înmuiată în culori aprinse şi vii, smălţuise copacii tiviţi cu aur şi purpură, iar noi, la poale de umbre, poposisem să-i simţim miresmele dulci.
Rodica Nicoleta Ion
Drumul spre iad e pavat cu multă iubire şi intenţii bune şi datorită faptului că nu avem înţelepciunea să discernem nu ştim ce e bine sau rău pentru noi şi nu ştim cine suntem noi cu adevărat. Luăm răul şi întunericul, aşa cum ne sunt date, şi care vin la pachet cu iubirea şi lumina. Însă doar noi suntem reponsabili să transformăm iadul în rai.
Radu Mihăilescu