ci oameni cu sufletul mare şi strălucitor a căror privire transmite ceea ce o mie de cuvinte nu ar putea să o facă. Acei oameni care sunt neclintiţi precum copacii atunci când asupra lor se abate furtuna, deoarece au rădăcinile puternice şi ştiu că pot renaşte din nou după fiecare provocare. Oameni calzi care îţi transmit lumină şi iubire cu un singur surâs, oameni de la care poţi învăţa ce înseamnă răbdarea, compasiunea şi empatia. Oameni care inspiră. Fii unul dintre acei oameni, continuă să inspiri!
Traian Abruda
Noi dobândim prieteni nu primind binefaceri, ci făcând.
Tucidide
Toată lumea spune că sunt ca fata din vecini... Cred că aveţi nişte vecini tare ciudaţi!
Vlad Flavius
Pe omul înţelept durerea nu-l supără, îl învaţă cum să se apere.
Dumitru Delcă
Astăzi cerul va fi acoperit de slava Domnului. Va ploua cu binecuvântări, iar vântul va sufla cu putere tot ce e rău din viaţa ta, iar iubirea Lui va avea temperaturi ridicate.
Marioara Vişan
Nava aceasta numită viaţă are soarele drept far.
Mazzino Montinari
Cred în "teatrul pe pâine", în măsura în care pâinea are în ea miez de surpriză, miez de bun, miez de adevăr, miez de bucurie şi este cină regală.
Vasile Culidiuc
Oare animalul din noi o fi, totuşi, cât de cât domesticit?
Traian Abruda
După ce am înconjurat planeta, căutând ce avem nevoie, găsim şi preţuim mai mult ce avem bun în casă, în noi.
Ştefan Mîrzac