ochi din sală, am parcurs întregul spectacol agăţându-mă de ochii aceia, dând totul pentru acei ochi. Când a căzut cortina, m-am uitat în direcţia acelor ochi şi am văzut un câine-ghid. Aparţinea unei fete oarbe. Nu puteam trece peste compasiunea, intensitatea lor şi toată înţelegerea din ei. Era un câine. Ce mai meserie!
Al Pacino
Dumnezeu voieşte a fi slăvit nu pentru că El ar avea nevoie de aceasta, ci pentru interesul nostru.
Sfântul Ioan Gură de Aur
Unii oameni iubesc doar când e soare, alţii pe răcoare, alţii la lumânare şi tot mai puţini pe furtună.
Girel Barbu
La noi, urmaşii Romei, pâinea şi circul se dau în mod original; când se termină circul, se ia pâinea.
Cezarina Adamescu
Omul, când a scris primul cuvânt, atunci a trecut graniţa spre Dumnezeu şi iubire, pentru că la început a fost cuvântul!
Viorel Muha
Dharma e bunăstarea întregii societăţi umane.
Ani Choying
Patriotismul capătă valenţe cosmopolite. A-ţi iubi pământul înseamnă a iubi Pământul.
Valeriu Butulescu
Misterele cosmice din noi nu ni s-au dat ca să le ducem înapoi.
Vasile Ghica
"Casă de piatră, de piatră, de piatră", răsuna în urechea Anei lui Manole ecoul urărilor din ziua nunţii.
Valeriu Butulescu
Uneori, cele mai bune idei apar în timp ce mintea ta este ocupată cu ceva complet diferit.
David Lagercrantz