Realist, voluntar, îndreptat către concret şi către viitor, caustic şi dur, spiritual şi provocator, alături
de toate acestea, Prokofiev nu este cu nimic mai puţin un liric care a ştiut întotdeauna să-şi adapteze inventivitatea melodică diferitelor stiluri pe care le-a practicat. El este, de asemenea, un moştenitor direct al clasicilor, prin simţul formei şi al construcţiei solide şi prin disciplina inspiraţiei sale. Ceea ce explică, în mare măsură, uşurinţa de adaptare şi marea lui productivitate.
Sfântul Pavel
Omul mai rău îşi amărăşte viaţa cu nenorocirile de care se teme că vor veni decât cu acelea care au şi sosit şi de care suferă.
Iovan Ducici
Se întâmplă destul de rar ca la un moment dat să se găsească la îndemâna lui Dumnezeu un om care să înfăptuiască o acţiune măreaţă.
Paul Ferrini
Un lucru legat de succes este că mă face să nu-mi mai fie frică de moarte. Când eşti vedetă eşti deja mort. Eşti îmbălsămat.
Dustin Hoffman
Nu este nici lipsit de înţelepciune, nici mărginit, acela care se ridică după ce a căzut în greşeală, în loc să stăruie în ea.
Sofocle
Intoleranţă religioasă. Suntem supăraţi pe cei ce cred în fantasme diferite de ale noastre.
Valeriu Butulescu
Tu fă fapta: logica lucrurilor va trage urmările.
Nicolae Iorga
Orice ţară care are cenzură sexuală va avea, în cele din urmă, cenzură politică.
Kenneth Tynan
Dacă te simţi fericit fără motiv, nu ezita şi nu-ţi bloca sentimentele. Lasă-te în voia lor.
Mary Oliver