Subiectele tratate în cadrul şedinţelor erau diverse şi libere, dar toate urmăreau o utilitate educativă.
Ele erau tratate cu seriozitate şi competenţă şi aveau la bază o bogată documentare. Aceste lucrări erau păstrate în arhiva bibliotecii Frăţiei, iar, dacă posedau un nivel suficient de înalt, erau publicate chiar în revistele sau în ziarele legionare. Se dezbătea apoi şi câte un punct doctrinar legionar şi se scotea în evidenţă necesitatea aplicării lui totale, pentru dezvoltarea armonioasă a omului român.
Nicolae Roşca
Oamenii pretind libertatea de exprimare ca şi compensaţie pentru libertatea de gândire, pe care arareori o folosesc.
Kierkegaard
Artistul, se zice, se vrea mai mult admirat decât iubit. Dacă ar fi un demiurg veritabil, ar prefera iubirea.
Gheorghe Grigurcu
Cel mai bun lucru legat de un grup de candidaţi este că numai unul dintre ei poate câştiga.
Hafiz
De ce este Tao atât de preţios? Întrucât este peste tot şi oricine îl poate folosi. De aceea, cei care îl caută, îl vor găsi.
Lao Tse
Ce vină are cuţitul dacă un nebun, în loc să taie pâine cu el, taie un om?
Viorel Muha
Păcatul te stăpâneşte nu pentru că este puternic, ci pentru că tu eşti delăsător.
Sfântul Ioan Gură de Aur
Cât de monotonă ar fi adolescenţa, fără sumedenia de amoruri ratate.
Vasile Ghica
Dragoste de vacanţă estivală: a iubirii povară, doar p-o vară...
Constantin Ardeleanu