şi cea exterioară, pe când, purtarea hainelor de paradă exprimă mai mult, mândria. Unii, uneori le confundă.
Ştefan Mîrzac
Şampanie... Eu beau când sunt fericită şi când sunt tristă. Uneori beau când sunt singură. Când sunt în societate, o consider obligatorie. Cochetez cu ea când nu mi-e foame şi beau până mi se face. Altfel, nu beau deloc – decât dacă mi-e sete.
Radu Mihăilescu
Unii oameni, pe nedrept, îi acuză pe alţii că ar fi nebuni, dar nebunia a trezit în culturile omenirii un respect religios, pentru că nebunia spune adevărul.
Mircea Ursei
Prin concizia esenţialului câştigăm timp.
Grigore Rotaru
Drumul spre iad e pavat cu multă iubire şi intenţii bune şi datorită faptului că nu avem înţelepciunea să discernem nu ştim ce e bine sau rău pentru noi şi nu ştim cine suntem noi cu adevărat. Luăm răul şi întunericul, aşa cum ne sunt date, şi care vin la pachet cu iubirea şi lumina. Însă doar noi suntem reponsabili să transformăm iadul în rai, pentru că cei responsabili pentru ce ne-au transmis, de cele mai multe ori, nu mai sunt de mult alături de noi.
Alina Florica
Tata a fost băutor de scotch, dar de mine nu s-a lipit.
Stelică Romaniuc
Să fii unul oarecare între cei mulţi nu e un lucru greu, greu e să accepţi asta.
Alberto Bevilacqua
Încetează în a e mai oferi celorlalţi puterea de a controla propria ta fericire, minte sau viaţă. Dacă nu preiei controlul asupra propriei persoane si asupra vieţii tale, altcineva va încerca să o facă.
Roy T. Bennett
Adevărata libertate de conştiinţă are ca sursă iubirea pentru cei din jur.
Bogdan Liviu Ciucă