om. M-am secat. Mă simt de o incultură crasă, înapoiată, dar mai ales secată de orice pentru a crea şi a mă înnoi. Care să fie cauza? Dacă măcar credinţa mi-ar fi adevărată şi adâncă, nu mi-ar păsa. Dar mă simt toată o "aparenţă", că n-am nimic de ascuns. Nu ştiu de unde s-o încep iar. Mă rog pe dinafară şi n-am poftă să mă rog. Privesc viaţa trecută şi o găsesc anostă şi goală. Viitorul? Guşe şi reumatism. Pfui! Ratare din plin. Augustin Jianu Fiecare om are propria sa viaţă, povestea sa; şi poate povestea fiecărui om ar merita să fie reţinută în paginile unei cărţi... Şi fiecare om are, de-a lungul vieţii sale, cel puţin un vis, fiindcă oricine este liber să viseze; în plus, oricare dintre noi poate avea momentul său de glorie, acel unic moment în care se simte invincibil, realizat, important, chiar dacă nu este aşa în realitate; fie şi iluzia că ar fi astfel contează, cel puţin pentru persoana aflată în cauză... Valeriu Barbu În orice întâlnire este ceva ce rămâne în...
te poţi ridica din pat şi că te poţi gândi la viitor. Că eşti liber şi poţi alege cum să îţi trăieşti viaţa. Că te poţi bucura de trăiri, de arome, de tot ceea ce vezi. Că ai un loc care se numeşte "acasă". Că ai pe cine suna şi că acel om se va bucura că te aude. Că poţi spera şi că îţi poţi construi visuri după bunul plac. Că ai în fiecare zi şansa să o iei de la capăt, să te redescoperi, să devii cine îţi doreşti să fii. Că viaţa îţi oferă în fiecare zi o lecţie şi ocazii să înveţi ceva nou şi să construieşti oameni noi. Că ai un suflet viu, dependent de iubire. Zâmbeşte şi bucură-te de viaţa ta! Irina Lucia Mihalca Nu vom fi acuzaţi că n-am făcut minuni, că n-am fost teologi, că n-am avut vedenii, dar va trebui să dăm seama lui Dumnezeu că nu ne-am plâns păcatele. Viorel Ionuţ Pascan Există oameni pe care n-ai vrea să-i vezi, dar eşti nevoit să-i vezi şi, tocmai din această cauză, nu ai ochi să-i vezi. Dumitru Sârghie Prozaicul are un fix şi nici-o ficţiune. Con...